Trainingul Regional – Dezvoltarea Organizatiei Locale (Comitet de Dezvoltare Locala)
Traineri TON: Viorica Vintila Sontica si Doina Enache

Sambata, 14 mai 2016, coordonatorii CDL, OLF, OLB, precum si membri ai acestor organizatii de pe Valea Rimnicului (Bordesti, Dumitresti-Centru, Poienita, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca), s-au reunit la Dumitresti pentru Trainingul Regional – Dezvoltarea Organizatiei Locale (Comitet de Dezvoltare Locala) unde s-a discutat despre – Dezvoltarea organizationala „Voluntarii – o binefacere pentru comunitate” si Atelier practic „Mainile care fac o diferenta sunt mainile unui voluntar” in reteaua Fundatiei „The Open Network for Community Development”.

La training a participat un numar de 30 persoane, printre care trei reprezentanti ai fundatiei LIM PRO din Belgia (Smeyers Marleen, Stappers Jos, Verstraeten Els), iar noi, trainerii, consideram ca tema propusa si-a atins scopul, tinand cont de modul cum au raspuns participantii la atelierele de lucru. Toti au inteles ca voluntariatul nu se face la intamplare ci exista un program concret de lucru fiecare avand sarcini precise indiferent de varsta si domeniul de activitate: social, educational, cultural si distractiv.

Se remarca in mod special grija fata de semenii nostri (batrani fara sprijin familial sau aflati in suferinta, copii, bolnavi), fata de mediul inconjurator (ecologizare, impaduriri), fata de conservarea si transmiterea traditiei populare. Ca o completare la discutiile pe teme de sanatate, doamna dr. Cristina Vladu, manager proiecte TON, a prezentat proiectul “Comunitati Rurale Active in Furnizarea si Monitorizarea Serviciilor de Ingrijiri la Domiciliu – Cresterea accesului la servicii medico-sociale la domiciliu a batranilor din 5 comunitati rurale”.

Despre atelierul practic fotografiile vorbesc de la sine. Aici s-a invatat cum se lucreaza diferite obiecte folosind tehnica quilling si materiale reciclabile, cum se prepara si ce ingrediente contine prajitura casei.

In incheiere participantii au fost delectati cu un program artistic sustinut de “Ansamblul Artistic Sinziienele” al Caminului Cultural “Alexandru Dobrescu” Dumitresti condus de doamna Caliteanu Monica si copiii de la scoala Chiojdeni condusi de doamna prof. Lupu Eliza. Suitele de dansuri populare si costumele prezentate de tineri au demonstrat legatura stransa intre AGLT si adulti in cadrul CDL, toate actiunile desfasurandu-se cu drag si responsabilitate sub umbrela The Open Network for Community Development.

Pentru fotografii din cadrul training-ului click aici.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.