the-open-network-Un-viitor-pentru-trecut

Ziua de 3 iunie 2018 a fost o zi speciala pentru noi deoarece in afara invitatilor de pe Valea Ramnicului, la activitatea trainingului regional au venit si alti voluntari din partea altor comunitati: Dumbraveni – Vrancea, Brasov si Piatra Neamt. Curiozitatea le-a fost starnit de invitatia lansata de noi pe facebook motivand ca ne cunosteau activitatea din publicatiile anterioare. Si mai mare ne-a fost surpriza cand una dintre musafire, Burlacu Adriana ne-a daruit pentru muzeu cateva obiecte vechi, deosebite, in ton cu tema noastra: o Psaltire din 1938, o cutie de lemn pentru pastrarea munitiei din Al Doilea Razboi Mondial, 2 spete pentru razboiul de cusut si o copaie cu functie multipla alta data (framantat cozonacii, depozitare carne la taiatul porcilor, leganarea pruncilor).

Nici nu am simtit cand s-a scurs timpul dedicat activitatii. Deruland tema propusa „Identitate locala, parte a patrimoniului national” am realizat ca spusele lui Lucian Blaga „vesnicia s-a nascut la sat” sunt foarte adevarate si de actualitate. Dovada?! Multimea voluntarilor care, renuntand la timpul lor liber au participat cu drag, cu simt de raspundere si competenta intr-o zi de duminica la activitatea noastra.

Folosind imaginile din activitatile anterioare si in paralel imagini din lumea satului de azi am scos in evidenta arhitectura specifica locului, portul popular si obiceiuri ocazionate de diverse evenimente, cum ar fi nunta, hora satului, balul de altadata, bocete si descantece etc.

Ne-au fost de mare ajutor nenea Cucu Neagu in varsta de 80 ani, tanti Aurica Vlasceanu – 83 ani si tanti Stanila Leana, 81 ani, care, cu oratii de nunta, descantece si ghicitori ne-au transportat in lumea de odinioara a satului.

Enache Cristea a completat imaginea de altadata cu descrierea unei foste manastiri din care se pastreaza doar locul altarului in spatele bisericii din sat, ridicata in 1866.

De asemenea, zona poarta amprenta Rascoalei din 1907 si a trecerii trupelor din ambele razboaie mondiale.

Monumentul din Deal de la Cruce, cu paduricea lui de brazi, ridicate in 1936, sunt o marturie vie a istoriei locului.

Actualmente satul a imbatranit, dar experientele trecutului raman vii in amintirea locuitorilor lui.

Revenind in actualitate, ducem mai departe invataturile inaintasilor, precum si grija fata de aproape. Prin VIZIDOM obiectivul nostru principal este incurajarea respectului de sine la persoanele cu probleme speciale, persoane singure, cu probleme de comunicare, care au nevoie cateodata de ajutor iar alta data doar de o vorba buna.

Un moment special a fost si vizita la Muzeul organizat de noi cu ceva timp in urma din donatiile localnicilor. Totul se bazeaza pe obiecte care ne reprezinta identitatea locala prin modul de viata, traditii, obiecte, costum popular, fotografii ale stramosilor, apartenenta la o comunitate specifica zonei subcarpatice, o zona geografica foarte frumoasa.

Activitatea s-a incheiat cu un scurt program artistic sustinut de Georgeta si cativa copii din zona. Prin cantecele populare cu caracter patriotic si costumul popular ne-au incantat ochiul si ne-au emotionat sufletul. Am simtit ca participam si noi cu putin la aniversarea Centenarului Marii Uniri. Pentru albumul foto click aici.

Doina Enache, Trainer national in Reteaua TON

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.